cod CORdenumire ocupație
|
Membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalți conducători ai administrației publice, conducători și funcționari superiori |
Specialiști în diverse domenii de activitateSpecialiștii cu ocupații intelectuale și științifice dezvoltă stocul existent de cunoștințe, predau în mod sistematic și aplică teorii și concepte științifice sau artistice ori se angajează în orice combinație a acestor activități. |
Specialiști în domeniul științei și ingineriei |
Specialiști în domeniul sănătății |
Specialiști în învățământ |
Specialiști în domeniul administrativ-comercialSpecialiștii din domeniul administrativ și comercial îndeplinesc sarcini analitice, conceptuale și practice pentru a furniza servicii în domeniul financiar, dezvoltarea resurselor umane, relații publice și marketing, vânzări în domeniul tehnic, medical, tehnologia informației și comunicațiilor; coordonează și revizuiesc structurile organizaționale, metodele și sistemele, precum și analizele cantitative de informații care afectează programele de investiții. |
Specialiști în domeniul finanțelorSpecialiștii din domeniul finanțelor planifică, dezvoltă, organizează, administrează, investesc, gestionează și coordonează analizele cantitative fie ale sistemelor financiare de contabilitate, fie ale fondurilor pentru persoane fizice, unități și instituții publice sau private. |
Contabili |
Specialiști consultanți în domeniul financiar și al investițiilorSpecialiștii consultanți din domeniul financiar și al investițiilor dezvoltă planuri financiare pentru persoane fizice și organizații, investesc și administrează fonduri în numele acestora. |
cenzor |
comisar Garda Financiară |
consilier financiar-bancar |
expert financiar-bancar |
inspector financiar-bancar |
inspector asigurări |
comisar principal |
consultant bugetar |
dealer |
evaluator |
analist investiții |
manager de fond acțiuni/ obligațiuni |
consultant plasamente valori mobiliare |
agent capital de risc |
administrator credite |
specialist control risc |
specialist evaluare daune |
lichidator |
administrator judiciar |
analist preț de revenire/ costuri |
expert fiscal |
consultant fiscal |
inspector general de bancă |
economist bancă |
manager bancă |
manager de operațiuni/ produs |
manager relații cu clienții băncii/ societate de leasing |
trezorier (studii superioare) |
analist bancar/ societate de leasing |
ofițer bancar (credite, marketing, produse și servicii bancare) |
administrator bancar/ produs leasing |
operator cifru (mesaje cifrate) |
proiectant produse bancare |
consultant bancar |
agent compensare (interbancară) |
referent bancar/ societate de leasing |
ofițer conformitate |
expert conformitate |
ofițer securitatea informației (Security Officer – SO) |
administrator de risc |
analist credite |
inspector de specialitate asigurări |
inspector de specialitate subscriere |
referent de specialitate asigurări |
consilier vânzări asigurări |
inspector coordonator asigurări |
inspector de risc |
inspector de specialitate daune |
inspector coordonator daune |
specialist sistem asigurări |
expert evaluator de întreprinderi |
expert evaluator de proprietăți imobiliare |
expert evaluator de bunuri mobile |
expert evaluator de active financiare |
planificator/ specialist plan sinteze |
expert în ingineria costurilor investiționale |
expert contractare activități investiționale |
expert recepție investiții industriale |
expert eficientizare investiții |
expert evaluare-actualizare devize generale investiții |
expert elaborare-evaluare documentații achiziții investiționale |
expert în management activități investiționale |
evaluator proiecte |
inspector casier |
broker de tehnologii |
gemolog |
evaluator bunuri culturale |
specialist piețe reglementate |
consultant de investiții |
specialist control intern în domeniul pieței de capital |
specialist pentru piața de capital |
Analiști financiari |
Specialiști în domeniul administrativ |
Specialiști în vânzări, marketing și relații publice |
Specialiști în tehnologia informației și comunicațiilor |
Specialiști în domeniul juridic, social și cultural |
Tehnicieni și alți specialiști din domeniul tehnic |
Funcționari administrativi |
Lucrători în domeniul serviciilor |
Lucrători calificați în agricultură, silvicultură și pescuit |
Muncitori calificați și asimilați |
Operatori la instalații și mașini; asamblori de mașini și echipamente |
Muncitori necalificați |